Indiferent de statutul social, material, de locul unde ne aflam, toti avem acelasi drum de urmat. Ne nastem, ne faurim un destin, il ducem la bun sfarsit apoi, pregatiti sau nu, multumiti sau dezamagiti, trebuie sa acceptam si implacabilul sfarsit.
Se spune ca din tarana de nastem, tarana vom deveni astfel, ne dam seama ca trupul nu este dacat un locas al sufletului si ca adevarata valoare este oferit de spirti si in niciun caz de un infatisare.
Prea ocupat sa satisfacem unele iluzii, ne preocupam de infatisarea noastra si uitam de suflet. Uitam de adevaratele valori care conteaza si urmam cai ce duc spre nicaieri. Unii spun ca atunci cand suntem pe moarte, mai avem voie sa privin odata spre drumul pe care l-am parcurs, plecand astfel unii cu inima impacata, altii dezamagiti ca nu au realizat ceea ce si-au dorit.
Aiodma florilor din care sunt confectionate acele coroane funerare, suntem si noi. Ele, florile ne ofera un exemplu de a trai fericit, frumos si de a muri demn. Impletind tristetea cu bucuria, efemeritatea cu eternul, florile sunt pe care le primim in cele mai fericite momente ale vietii dar si cele care vor fi oferite in semn de respect si pretuire atunci cand nu vom mai fi.
Printre lacrimi amare, regrete si dezamagire, persoanele apropiate celui disparut, ii pastreaza vie amintirea, venind, din cand in cand, la mormantul sau cu flori si coroane funerare care sa dovedeasca ca daca existenta lor pe pamant s-a terminat, ei vor dainui in sufletele noastre.
