Baba de la miezul noptii

Citind despre experienta “oculta” a lu` Macku zilele trecute, mi-am amintit ca si eu am experimentat o patanie din acelasi taram. Ii zicem aparent paranormal. Motivele ar fi ca, una la mana, s-au scurs vreo 8 ani de atunci si acuratetea memoriei s-a mai tocit si a doua la mana, s-ar putea ca alcoolul din sange, desi era relativ scazut, plus anumite emotii, sa fi avut anumite veleitati de a-mi diforma nitel perceptia.

Ma intorceam de la fabulosul club unicat din satul natal, cu un prieten. Era vara, era iulie, era in jur de ora 4 dimineata. Cam pe cand incepea sa se crape zgomotos de ziua. Trecem prin fata bisericii, sau, ma rog, prin dreptul aleii care urca spre biserica. Ne facem traditionala cruce ca asa e datina rurala. Pe cealalta parte a drumului deslusim o mogaldeata garbovita si cocosata. Mergea agale, sontac-sontac, sprijinita intr-un toiag. Era o baba, cred. Nu i-am deslusit fata. Era mica de statura si in pozitia Quasimoto. Prima intrebare incoltita in minte. Ce Dumnezeu cauta femeia pe strada la ora aia? Era un fenomen atipic, pentru ca satul meu, are, n-are treaba, la ora 11 noaptea isi da shut down si intra in sleep mode. Nu mai vezi tipenie de om pe strada, mai ales din aia cu etate respectabila. Aia se culca cu gainile, fara ca asta sa-i faca zoofili. Sau, cel putin, asa cred.

Cu enigma asta in cap, ne intersectam cu baba. Noi, baieti educati, ii dam un buna dimineata. La tara, tre sa saluti pe toata lumea, altfel cazi de figurant, fitos, amnezic ca nu-ti mai aduci aminte de unde ai plecat si alte impresii. Baba nu raspunde la binete. Treaba incepe sa se apropie de latura dubioasa. Nu tin minte sa fi emis vreun zgomot din mers. Parca plutea. Cu toate ca nu raspunsese la salut, s-a retras de pe marginea drumului alalturi, pe un mic tapsan, ca si cum ar fi facut tot posibilul sa ne evite. Zona cu iarba era luminata de un bec cocotat in varful unui stalp. Ca niciodata, iluminatul public functiona in seara aia cu program normal. Deveniseram curiosi spre un pic speriati asa ca am cercetat silueta mai cu atentie si ceea ce am descoperit ne-a lasat muti: pot sa jur ca in proportie de 90%, BABA NU AVEA UMBRA. Lumina ii cadea vertical, dar in spatele ei nu se vedea nici o dara de intuneric, cum ar fi fost firesc. Aratarea s-a prelins nestingherita mai departe in cea mai desavarsita liniste.

Am simtit ca ne lasa picioarele, dar am luat decizia sa grabim pasul si sa ne vedem de drum, cu genunchii moi cu tot. Ne-am facut ritualul crestinesco-superstitios cu o mare cruce cu limba, ca mainile ne atarnau inerte pe langa corp. Totusi, dupa cativa metri, ne-am invins inertia incapatanata a muschilor blocati ai gatului si ne-am intors capetele sa vedem ce se intampla. Poate ni se nazarise, poate ne pusesera ceva in bautura aia de la discoteca, si aveam tripuri cu halucinatii. Dar mogaldeata era tot acolo. Incet-incet, a traversat strada si a inceput urcusul pe aleea care ducea pana la biserica si cimitirul local. Va inchipuiti ca, vazand una ca asta, ne-am facut rapid niste conexiuni cu panica prin cap, si am decretat ca ceva e clar necurat la mijloc. Am zburat aproape pana am ajuns la domicilii.

Oricat ne-am fi strofocat ulterior sa gasim raspunsuri logice la ce s-a intamplat in dimineata aceea, tot n-am ajuns la un consens. Am clasat-o la categoria “unsolved cases”, in lipsa de alte probe. Am concluzionat ca absenta umbrei era discutabila si ca frica ne distorsionase realitatea. A fost singurul episod in care pot sa spun ca am avut de-a face cu un soi de paranormal. Mackule, deci io zic ca baba gresise dimensiunile si se teleportase din greseala la noi in sat, incercand sa ajunga acasa, adica in cosmelia aia darapanata si lugubra din articolul tau ;)

Lasa un comentariu.