Belgienii, calugarii si berea

Daca e sa casti gura dupa nu stiu ce detalii aparte de ordin arhitectonic, stabilimentul monahal Sf. Sixtus din Westvleteren, Belgia nu ofera nimic special pentru clatit retina. Manastirea poseda totusi o parcare maricica. Deci lumea trebuie sa se inghesuie la ceva acolo. Pentru ce oare? Pentru bere. Sf. Sixtus e un magnet suprem cand vine vorba de licoarea amara si acidulata.

Vedeta dintre beri de acolo e sortimentul Westvleren 12, neagra, fara acid, cu tarie ridicata. E cel mai apreciat tip, mai ales de catre bautorii americani. Exista un mister aici totusi. Cum de ajung americanii sa deguste berea din manastire, avand in vedere ca W12 circula intr-un sistem aproape etans. De obicei cine vrea sa bea, baga la instalatie in incinta manastirii. E foarte dificil s-o cumperi din alta parte. Calugarii-berari sunt zgarciti cu imprastierea vanzarilor in exterior. Exista cateva intervale scurte in care poti sa-ti strecori ceva beri in plasa cu comanda de pe site-ul manastirii. Daca doritorii prind pe cineva la telefon, au noroc. Li se comunica o ora cand trebuie sa se prezinte acolo. Maximul de vanzare e doua cutii, adica patru duzini de sticle la 0,33. Pentru asta se angajeaza cat se poate de serios ca nu deturneaza berea la altcineva si se limiteaza la consum propriu. Altfel vor fi parliti ca porcul de focurile iadului.

Bineinteles insa ca oamenii se intind sa fraiereasca calugarii pentru berea magica. Cutia de W12 ajunge pe site-uri de cumparaturi online la pret saltat de pana in 800 de euro, in conditiile in care pleaca din manastire cu 39 de euro. Sa li se taie particele la nenorociti sau ce fac de obicei calugarii belgieni pentru afurisenii si anateme. In rest, in mod cu totul exceptional, pe baza de plata la niste reparatii, calugarii au scapat un transport de 93.000 de cutii a cate sase sticle in piata, anul trecut. Doar daca e musai, isi calca pe inima si devin mai marinimosi.

Extrapoland, Belgia gazduieste cel mai mare producator de bere din lume, Anheuser-Busch (AB ) InBev cu sediul in Leuven. Cat e de mare? Fiecare a cincea bere savurata pe plan mondial vine de aici. Tot in Leuven, peste drum de sediu, se afla beraria Stella Artois, care se ocupa cu imbuteliatul unuia dintre cele mai vizibile branduri ale companiei. In principala sala de productie de la Stella Artois se afla vreo 15 tancuri uriase din otel inoxidabil dotate cu tevi de evacuare care se ridica in stil columna catre cer. Aici exista o priveliste impresionanta, spre deosebire de austeritatea de la manastire.

Belgia scoate peste o mie de varietati de bere. Avem beri trapiste de tip “ale” ca cea de la Sf. Sixtus, beri blonde “lager”, beri brune neacidulate, beri rosii, beri din grau, beri blonde fara acid sau beri de sezon facute dupa retete antice taranesti. Ca chestii exotice, exista si beri austere, fermentate natural, denumite lambic, beri la care nu s-a folosit drojdie in procesul de productie. Mai bine de jumatate din ce se scoate in tara este trimis peste hotare.

Noroc cu berea ca, altfel, Belgia nu prea iese in evidenta pentru alte merite. Mai are retetele alea de cartofi prajiti cu midii, niste sortimente delicioase de ciocolata si sediul Parlamentului European de la Bruxelles. Faima cu berea este fundamentata insa. Vinul pentru francezi e ceea ce reprezinta berea pentru belgieni. Are o incarcatura culturala vasta in carca. De cand romanii au venit cu infuzia de orz in locurile acestea, a inceput povestea. Evul Mediu este data de nastere pentru multe berarii belgiene. Stella Artois, de pilda, se deriva din vechea berarie Den Hoorn, din 1366. Cornul vanatoresc (hoorn ) a ramas prezent pe eticheta si in zilele noastre.

Belgia are o clima prea racoroasa ca sa se permita cultivarea de struguri pentru ceva vinuri decente, dar are conditii excelente sa propage culturi de hamei si orz. Si are si o apa de inalta calitate si puritate, alta conditie esentiala sa fabrici o bere buna. De fapt, in est gasim orasul Spa, cuvant ce a devenit substantiv comun, intrebati-i pe Geoana si pe Vantu ca stiu ei mai bine.

Berile belgiene nu contin neaparat ingredientele obisnuite. Unii berari inca mixeaza in fiertura ghimbir, coriandru, zmeura sau cirese. Calugarii se folosesc de regula de aceste combinatii. Undeva, in Evul Mediu, se considera ca hameiul este fructul diavolului, iar episcopii aveau monopol pe gruyt, cum era denumit amestecul exotic din plante si condimente pentru bere. De fiecare data cand erau perioade istorice mai agitate si se mai trezea vreunul din granzii Europei sa mai stapaneasca un pic Belgia, berea era impregnata cu arome si influente specifice. Olandezii, de pilda, si-au expediat negustorii pana in Indiile Orientale, sa gaseasca condimente noi. Treaba nu prea a mers la ei, insa. Belgienii s-au suparat si i-au matrasit in 1830 cand si-au castigat independenta. Unul dintre motivele principale ale revoltei s-a tras de la, ati ghicit, bere, fiindca taxele impuse pe comertul cu licoare erau nitel cam drastice.

Apoi, contextul culturalo-alcoolic a fost favorabil. In Marea Britanie, berea era vazuta ca o consolare pentru clasele de jos. In Belgia nu era cazul. Vinuri din Franta nu prea le dadea mana sa ia pentru erau cocosati de taxele de import. Bauturile tari, ca de exemplu jenever-ul, o spirtoasa asemanatoare ginului, traditionala la olandezi, au fost din nou scoase din joc tot de fiscalitatea excesiva. Unde sa se orienteze sarmani flamanzi si valoni daca nu inspre unica scapare, berea? Tot atunci, s-a marit continutul de alcool din bere ca sa fie impacati si boscaii de suspinau dupa jenever.

Asa ca, aveam de-a face cu o mare de gaturi insetate. Pe la inceputul secolului XX, belgianul de rand turna in el in jur de 200 de litri de bere anual, mai mult chiar si decat neamtul. Astazi, s-a mai temperat, savureaza in jur de 80 de litri doar. In vremea aia, a inceput sa prospere si AB InBev, actualul gigant. De la o piata fragmentata, dominata de berarii de mici dimensiuni, progresul tehnologic a inceput s-o lucreze si s-o consolideze. De la berile “ale”, neacidulate, foarte fermentate, cu spuma de drojdie ce plutea la suprafata lichidului, printr-o descoperire gen breakthrough, a aparut berea blonda, acidulata, de tip “lager”. Noua tehnica brevetata presupunea fermentatie la fundul tancului, la temperaturi mult mai scazute, deci investitii mai serioase pentru procesul de racire artificiala si rabdare mai indelungata pentru maturare. Ce a rezultat insa din noul procedeu a ajuns repede la inimile consumatorilor. Astfel, Artois, unul dintre jupanii pe linie de producatori, a dezvoltat mai pe indelete conceptul. De Craciunul lui 1926, i-a tras frumos o steluta la sticla, de ocazie speciala, si astfel se nastea Stella Artois.

Revenind la AmBev, compania-mama, Interbrew, a dominat la scara nationala peisajul, pe urma s-a extins. A luat Labatts de la canadieni, s-a contopit amical, hai noroc, cu brazilienii de la AmBev. A aparut progenitura, InBev, care a mai poftit la o ultima jucarie. In 2008 a primit cado Anheuser-Busch, cunoscut in acte si ca fabricantul BudWeiser.

Lasand la o parte tabloul cu corporatii, in prezent, s-a creat un val de microproducatori, mai cu seama in Statele Unite. Consumatorii cu experienta se arata disponibili sa testeze licori inedite si neobisnuite. Asa ca berariile junioare belgiene au vazut oportunitatea si s-au orientat. In Bruxelles, fostele case ale macelarilor si ale brutarilor s-au transformat in restaurante. Alte sedii vechi ale breslelor negustoresti de odinioara s-au reinventat ca banci. Casa berarilor e inca sediul Federatiei asociatiilor din domeniu.

Daca intri intr-un bar, nu prea se aud discutii banale pe teme de fotbal sau politica. Oamenii se pot lua de guler, certandu-se de la ce tip de pahar e cel mai potrivit ca sa bei o Stella. Pe bune. La ea acasa, in Leuven, Stella se bea din pahar mare cu fundul plat. In alte zone se toarna in pahare asezate pe suporturi asemanatoare formei unui diamant. Apoi, un barman care uita sa te intrebe daca preferi sticla de Duvel, putin scuturata, ca sa se combine mai lesne sortimentele de drojdie, ar trebui sa-si ia gandul de la bacsis.

Berea si ritualul de servire constituie aproape o religie pentru belgieni. Tara are alte belele pe alte planuri. Valonii si flamanzii s-au divizat politic si au lasat natiunea fara guvern federal pentru un an jumate. Falia dintre ei se casca vazand cu ochii. Berea ramane poate unul dintre ultimii lianti intre cele doua etnii antagonice. Daca nu, macar sa-si mai inece si ei amarul ca au de unde. Bine, asta in cazul in care amarul nu stie sa inoate si nici nu poarta colac de salvare.

Si daca nu ma insel, Belgia a mai dat ceva interesant lumii, curentul ala artistic de-i zice suprarealism.

Lasa un comentariu.