Dezbatere: Aflarea trecutului…misiune imposibila?!

1. Nu au fost gasite urme ale lui Hristos
Pentru clonarea unei fiinte este nevoie de recoltarea patrimoniului sau genetic integral, sub forma unui fir de ADN continut in nucleul uneia din celulele sale. Nedispundand de corpul mort al subiectului, nu se poate conta deci decat pe moastele acestuia ca surse potentiale de materie prima. In ochii geneticienilor citati de Didier van Cauwelaert, trei relicve ar prezenta suficiente garantii de autenticitate: giulgiul de la Torino, camasa de la Argenteuil si giulgiul de la Oviedo. Aceste moaste au fost datate prin metoda carbonului 14, prin intermediul unei spectrometrii de masa. Rezultatele sunt edificatoare: giulgiul de la Torino dateaza din perioada 1260-1390 d.H; tesatura giulgiului din Oviedo ar proveni din perioada 642-786 d.H; iar camasa din Argentenil a fost confectionata intre anii 530-650 d.H. Faptul ca fizicianul Andre Marion si geneticianul Gerard Lucotte au vorbit despre o contra-expertiza, datand camasa mai tarziu, intre anii 670-880, nu schimba nimic. Pe scurt, aceste relicve nu sunt contemporane cu Iisus; prin urmare, nu dispunem de nici un obiect care sa-i fi apartinut lui Iisus. Iata un obstacol extrem de important in realizarea clonajului.

2. Nu au fost gasite celule originare.
Camasa de corp descoperita la Argentenil ar fi furnizat, se spune, resturi biologice in mari cantitati. Cine s-ar putea indoi, cunoscand istoria sa?
Ascunsa mai intai intr-un perete al manastirii din Argentenil pe timpul invaziilor normanzilor, camasa a fost scoasa, la Revolutie, si ingropata in gradina prezbiteriului, apoi reconstituita la sfarsitul secolului al XIX-lea, inainte de a fi furata si, in final, restituita in anii 1980. Nimic mai normal deci de a se recolta de pe ea resturi organice, intre care unele ar fi putut contine ADN. De pilda, firele de par de pe cap, cu conditia sa fi fost smulse cu bulbul lor folicular.

Totusi, Didier van Cauwelaert este, in aceasta situatie, prost informat. Directia regionala a afacerilor culturale (DRAC) care a comandat analize la mai multe laboratoare in 2003 si 2004, a furnizat geneticianului Gerard Lucotte o parte din praful primit de pe camasa, de la Isabelle Bedat, artist-restaurator de vechi tesaturi, care a studiat camasa din Argentenil sub egida DRAC. Omul de stiinta a contactat L’Oreal, dar firma de cosmetice nu a dorit sa procedeze la analiza rezidunrilor recoltate, invocand lipsa lor de credibilitate in acest caz. Pe scurt, nu s-a putut cerceta ADN-ul.

A ramas de cercetat sangele pastrat, se pare, pe camasa. In reportaje televizate, au fost prezentate imagini de globule rosii, surprinse la microscopul electronic cu care s-au cercetat esantioane din camasa. In cartea scrisa impreuna cu Andre Marion, Lucotte declara ca a remarcat prezenta celulelor sanguine defomate de suferintele pricinuite de torturile la care a fost supus Iisus. Culmea e insa ca nici un alt cercetator care a mai studiat camasa in anii 2003 si 2004 nu a reperat nici cea mai mica urma de sange.

Isabelle Bedat: „Am lucrat la cercetarea intregii camasi si am analizat indelung fibrele sale la microscop, fara sa descopar nici cea mai mica urma de sange”.
La aceeasi concluzie a ajuns si Brigitte Oger, specialist in fibre textile de la Laboratorul de cercetari pentru monumente istorice, care afirma ca nu a observat nici un amestec provocat de sange coagulat. Ar fi trebuit deci ca Lucotte sa-si publice lucrarile intr-o revista stiintifica de referinta, pentru ca supozitiile sa fie verificate, in sensul confirmarii prezentei sangelui pe camasa de corp de la Argentenil.

Giulgiul de la Torino si lenjeria de la Oviedo sunt oare mai verosimile? Didier van Cauwelaert afirma ca si acestea sunt patate de sange. De ce atunci, si in acest caz, niciuna din analizele efectuate asupra lenjeriei de in italian nu a dovedit prezenta sangelui pe fibre?
Cat despre valul spaniol, chiar daca Jose Delphin Villalain, un profesor de medicina legala de la Universitatea din Valencia, sustine ca ar fi descoperit urme, dar cercetarile sale raman fara valoare, nefiind nici ele validate si publicate intr-o revista de referinta.

Cu alte cuvinte, exista mult mai multe motive de a ne indoi decat de a crede ca ar putea fi recuperat ADN-ul de pe aceste relicve care, de subliniat inca o data, sunt posterioare cu cateva secole mortii lui Hristos…
Si in cazul in care s-ar ignora toate aceste elemente de dubiu si ne-am imagina relicva ideala, adica patata de sange, cine ar garanta ca ar fi vorba de camasa lui Hristos? Nu exista decat un singur mijloc de a verifica identitatea cuiva care a sangerat pe o camasa cu mult timp in urma: determinarea semnaturii sale genetice si compararea acesteia cu aceea a descendentilor sai actuali. Or, in cazul lui Iisus, asa ceva este absolut imposibil.
Sa trecem insa si peste acest obstacol stiintific!…

3. Nu se poate realiza extragerea ADN-ului.
Pentru a aprecia asa-zisa „izbanda” a microbiologului mexican, trebuie sa avem in vedere ca nu toate celulele sanguine contin ADN. Numai globulele albe, de o mie de ori mai putin numeroase decat globulele rosii, sunt purtatoare de ADN. Ce se intampla cu aceste globule atunci cand sangele cade pe o tesatura si este recuperat apoi dupa zeci de secole? La aceasta intrebare, Ivan Ricordel, directorul Laboratorului de toxicologie al prefecturii de politie a Parisului, da un raspuns plin de speranta: „ Sangele vechi se conserva destul de bine pe o tesatura. Se intampla sa facem analize toxicologice pe pete de sange cu o vechime de mai multe secole.”

Perfect. Numai ca lucrurile se complica rapid mai departe: „ Daca sangele a fost recoltat din structura moastelor, acesta nu contine doar globule, explica geneticianul Pierre Pontarotti, directorul Laboratorului de filogenie al Universitatii din Marsilia. Vor fi gasite in aceasta situatie fragmente de piele moarta, bacterii, mucegaiuri. In plus, aceste obiecte au fost atat de mult manipulate, incat e imposibil sa se evite contaminarea cu ADN parazit. E necesar deci sa se preleve ADN din zone diferite patate cu sange si sa se verifice care ADN apartine unui singur individ, regasind aceeasi secventa.”

In practica, se ridica si alte probleme. Molecula –suport a ereditatii imbatraneste prost. De-a lungul timpului, structura sa din cele trei miliarde de perechi de baza, inlantuite intr-o ordine foarte exacta, se fragmenteaza in segmente minuscule. Este nevoie, ca urmare, sa se dispuna de o portiune de genom suficienta pentru a putea regasi aceleasi secvente de baza si a le cotrola provenienta. Cei mai minuscul fragment de ADN trebuie deci sa fie „amplificat”, adica reprodus in numar mare, in chip identic, gratie reactiei in lant a polimerizarii, spre a fi reperat.

Cunoscand ca aceasta tehnica nu reproduce decat ceea ce a putut fi extras din relicve, se pune intrebarea logica: Leoncia Garza-Valdes a dispus oare de secvente suficient de lungi pentru a fi comparate intre ele? Dupa cum insusi cercetatorul a marturisit, el nu ar fi extras decat trei scurte segmente de gene din esantioanele giulgiului de la Torino: acela al betaglobinei si cel al amelogeninei (cromozomii X si Y).

In final, 768 de perechi de baza si 3 tronsoane de gene, ceea ce este cam scurt pentru a spera o reconstituire a lantului de 3 miliarde de perechi de baza si 30.000 de gene ale genomului celui care si-a lasat amprenta genetica pe rufa si care, la urma urmelor, probabil ca nu este proprietarul. Garza-Valdes s-a hotarat pur si simplu sa presupuna ca ADN-ul pe care l-a izolat nu a provenit de la o contaminare. Mai trebuie oare precizat ca secventionarea acestor gene nu e validata stiintific?

4. Nu s-a putut reconstitui un genom intreg
Afirmatiile de mai sus apartin lui Gerard Lucotte. Pentru a descrie cu atata precizie pe condamnatul la moarte care se pare ca a purtat camasa de la Argentenil, trebuie sa fi reusit sa cloneze unele din genele sale si sa fi studiat numeroase variante (variatii individuale, care fac diferenta de la o fiinta umana la alta).

Geneticianul sustine ca ar fi secventionat doua fragmente de 112 si 116 perechi de baza si a determinat apoi vreo 15 variante. Rezultatul: a alcatuit cartea de identitate genetica a barbatului care a purtat camasa in cartea sa dedicata marelui public, dar nu si-a publicat niciodata lucrarile intr-o revista stiintifica. „Pacat ca nu dispunem de un articol stiintific pentru a intelege / comenteaza Pierre Pontarotti. Dar aceste prime informatii ne permit sa spunem ca individul in cauza poseda un „haplotype” (ansamblu de situri genetice) care apare mai frecvent la popoarele din Orientul Mijlociu. Asta-i tot. De exemplu, nu poti sa deduci ca acest individ ar fi fost chiar evreu, deoarece simplul fapt de a intalni un haplotype cu o frecventa ridicata a prezentei in randul populatiilor semitice nu ofera nici o certitudine asupra originii etnice a individului, a fortiori nici asupra religiei sale. Nici ca ar fi trait in Palestina la inceputul secolului, caci sangele nu a fost datat. „Practic, nici 15 variante nu fac totusi omul nostru.

Pentru a reconstitui genomul integral al unei persoane de la care nu dispunem decat la un ADN fragmentar, ar trebui, teoretic vorbind, prelevat un ADN complet de la un alt om si inlocuite infimele sale variatii genetice individuale cu acelea ale individului in cauza.

Daca cei doi indivizi nu sunt rude, diferentele lor genetice acopera abia 0,1% din genom si … ating circa 30 de milioane de variante!
Desigur, exista de putin timp o banca de date, HapMap, care a repertorizat un mare numar de diferente genetice umane si a stabilit pe cele legate intre ele. Dar este vorba de legaturi statistice care nu permit sa deducem compozitia genetica a unei persoane. Mai mult, exista o suma de alte variatii nerepertorizate inca de Hap Map. Orice am putea crede, clonarea lui Iisus reprezinta o utopie si va ramane o utopie.

Nicio relicva cunoscuta nu dateaza de la inceputurile crestinismului. Nimeni nu poate pretinde ca poseda materia organica legata de Hristos si, chiar daca s-ar intampla acest lucru, n-ar exista nici un mijloc de a garanta un asemenea adevar.

In fine, nu se va putea niciodata reconstitui genomul unui individ disparut de multe secole, pornind doar de la o fractiune infima a ADN-ului sau. Cei carora le place sa-si imagineze o dublura a lui Iisus traind in epoca noastra, nu au decat sa citeasca o carte precedenta a lui Didier van Cauwelaert, intitulata „ Evanghelia lui Jimmy”, in care fictiunea debordeaza, oferindu-ne povestea unei clone realizate pornind de la ADN-ul giulgiului de la Torino.

Lasa un comentariu.