Scurta introducere in globalizare

Nota lui Bibi: Asa cum va anuntasem acum ceva timp, va prezint in urale doi debutanti in ale slovei pe blogul asta. In coltul alb-albastru ( hala Madrid! ), aveti onoarea de a face cunostinta cu dom` profesor Seby. Dansul ne propune o viziune 360 pe scurt a ceea ce inseamna procesul de globalizare, in stil academic. Mai puneti mana pe un articol de blog, ceva, filistinilor, si mai aflati una, alta.

Globalizarea este o idee a cărei timp a sosit. Având origini obscure în scrierile franceze şi americane din anii ’60, conceptul de globalizare îşi găseşte azi expresia în toate limbile lumii. Ii lipseşte însă o definiţie clară.[1]

Definirea globalizării, ca şi proces, ridică numeroase probleme. Nu există o definiţie fixă şi unanim acceptată a procesului de globalizare. Specialiştii din diferite domenii au definit globalizarea din punctul de vedere al domeniului în care îşi defăşoară activitatea. Pentru un economist, globalizarea este întodeauna asociată cu activităţile desfăşurate de către companii multinaţionale cu scopul obţinerii de profit dincolo de frontierele naţionale ale ţărilor din care provin.

Sociologi, ca Anthony Giddens şi John Tomlinson, consideră această abordare a procesului globalizării ca fiind una mult prea limitată. John Tomlinson consideră fenomenul ca fiind unul multidimensional, cu implicaţii în sfera economică, politică, culturală şi tehnologică, implicaţii ce trebuie tratate în termeni de simultaneitate[2].

Termenul de „globalizare” a fost pentru prima data folosit de către Theodore Levitt în lucrarea sa „The Globalization of Markets” (1983) pentru a caracteriza schimbările care au avut loc în economia mondiala pe planul difuziunii rapide a producţiei, comerţului, investiţiilor şi tehnologiei. La început, conceptul a fost utilizat cu precadere în sens economic, ulterior, a dobândit şi alte valenţe.

David Held si Anthony McGrew, profesori de stiinţe politice în Anglia, la London School of Economics, respectiv Southampton University, afirmă că „globalizarea poate fi concepută ca un proces sau ansamblu de procese care cuprind transformarea într-o organizare spaţială a relaţiilor sociale şi tranzacţiilor, exprimată prin fluxuri transcontinentale sau inter-regionale şi reţele de activităţi, interacţiuni şi putere.”

Fondul Monetar International defineşte globalizarea economică ca “un process istoric, rezultatul inovaţiilor şi al progresului tehnologic. Se referă la creşterea continuă a integrării economiilor lumii, datorată în special fluxurilor comerciale şi financiare. Termenul se referă de asemenea la mişcările de populaţie (respectiv forta de munca) şi cunoştinte (tehnologie) peste graniţe.”

Definiţia Băncii Mondiale privind globalizarea este: Globalizarea se referă la faptul observabil că în ultimii ani o parte din ce în ce mai mare a activităţii economice la nivel mondial se derulează între persoane şi firme din ţări diferite.

Globalizarea economiei mondiale este definită ca fiind „procesul deosebit de dinamic al creşterii interdependenţelor dintre statele naţionale, ca urmare a extinderii şi adâncirii legăturilor transnaţionale în tot mai largi şi mai variate sfere ale vieţii economice, politice, sociale şi culturale şi având drept implicaţie faptul că problemele devin mai curând globale decât naţionale, cerând, la rândul lor, o soluţionare mai curând globală decât naţională”[3].

 

Desigur, există şi critici aduse globalizării. David Korten, într-o lucrare din 1995 intitulată „When Corporations Rule the World”, citează dintr-un articol din acelaşi an, apărut în „Business Week”: „In aceasta nouă piaţă, […] miliardele pot intra sau ieşi dintr-o economie in cateva secunde. Atât de puternică a devenit aceasta forţă a banilor, încât unii observatori consideră acum că cei care deţin capitaluri fierbinţi devin un fel de guvern fantomă al lumii, unul care erodează ireversibil conceptul de puteri suverane ale unui stat naţional.”[4]

Unii critici nu sunt atat de radicali precum Korten, care-şi intitula o parte a cărtii sale „Un sistem financiar tâlhăresc”, dar împărtăşesc viziunea ca situaţia din prezent este inacceptabila. Critica lui Joseph Stiglitz este, după părerea multora, mult mai puternică pentru că în locul radicalismului pune raţiunea, iar în locul înşiruirii de cifre pune argumentul.

Dimensiunea economică a globalizării reprezintă ținta principală și preferată pentru anti-globaliști. Însă intrebarea care se poate pune este “ ce îi deranjează atât de mult, ce îi face să fie atât de furioși? Bhagwati susține că există două grupuri mari în cadrul mișcării anti-globalizare. Primul, susține el, este format din protestatarii fervenți ai globalizării, cei care manifestă o antipatie profundă față de acest fenomen. Ei provin din medii diferite din punct de vedere intelectual și ideologic, însă ceea ce îi leagă sunt sentimentele de revoltă față de triada formată din ideile de anti-globalizare, anti-capitalism și anti-corporație. Aceste idei sunt interconectate datorită faptului că globalizarea este privită ca fiind o extensie, o prelungire a doctrinei capitaliste în lume,  iar corporațiile multinaționale sunt considerate a fi „bombadierele B-52” ale globalizării și ale capitalismului.

Cel de-al doilea grup este format, în opinia lui Bhagwati, de către persoanele care au pus la baza criticilor lor motive obiective, realiste, clare și concise. Ei susțin că procesul de globalizare reprezintă cauza principală a multora dintre probleme cu care lumea se confruntă în ziua de astăzi, cum ar fi gradul ridicat de sărăcie din multe țări și degradarea mediului înconjurător. Aceste critici, continuă autorul, sunt foarte diferite de cele ale primului grup, care sunt născute din ură și ostilitate față de globalizare.

In momentul în care a fost creată şi utilizată bomba atomică, moment ce a marcat începutul erei nucleare, marele fizician Albert Einstein atragea atenţia asupra consecinţelor pe care ea le va avea asupra lumii. La fel se poate vorbi şi astăzi despre globalizare, proces care a făcut să se vorbească din ce în ce mai mult despre o “noua economie”, aşa numita economie globală.

Prin globalizare putem înţelege totul, şi aici vorbim despre transformările produse în cadrul economiei mondiale în ultimii 50 de ani, sau ceva foarte vag, foarte neclar, într-un cuvânt Nimicul. Această senzaţie de neclaritate derivă în primul rând din faptul că pentru procesul de globalizare nu există o singură definiţie, unanim acceptată de toată lumea.

Procesul de globalizare este considerat de mulţi economişti ca unul ireversibil, ei afirmând că întoarcerea la vechile reguli şi practici economice este improbabilă şi imposibilă. Şi dacă ne gândim că economia sta astăzi la baza tuturor activităţilor umane, tindem să le dăm dreptate. Cum ar fi dacă mâine am renunţa la economia mondiala, la comeţul extern, la companiile mulnaţionale şi la investiţiile străine directe, la Internet, la toate noile tehnologii care s-au dezvoltat prin prisma globalizării. Ne-ar fi foarte dificil, dacă nu imposibil.

Este foarte adevărat că globalizarea nu este un proces numai cu valenţe pozitive, nu reprezintă panaceul universal. Ea are şi părţile sale negative, aşa cum am vazut în partea a doua a articolului de faţă, pentru că aşa este normal să fie, deoarece este un proces creat de om pentru om.

 


[1] Held, D., McGrew, A., Goldblatt, D., Perraton, J.Transformari globale. Politica, economie si cultura,Editura Polirom, 2004, pag. 25

[2] Tomlinson, J., Globalization and Culture,University of Chicago Press, 1999.

[3] Bari, Ioan Globalizarea şi probleme globale, Ed. Economică, 2001

[4] Korten, D., „Hot Money”, Business Week, 20 martie 1995.

Lasa un comentariu.