Stati linistiti, nu m-am trezit sa aduc un omagiu tarziu lu` Whitney dupa ce sicriul i-a fost coborat in garsoniera de veci in cadrul unei inmormantari private, dar cu public. S-au ocupat deja de asta bocitorii de ocazie cand au aflat ca s-a teleportat in nefiinta. Vestea a venit bineinteles ca un soi de soc. Cum sa crapi asa din senin, cu atatea pungi de praf de aspirator facute una cu organismul. Mi se pare de neconceput. Deznodamantul asta chiar nu il prevazuse nimeni.
Incercand sa ma reculeg, sa o dam pe partea vesela. Viata mai merge mai departe. Odata cu ea merge inainte si traditionala capitalizare a mortii artistilor, care devenisera niste umbre in prezent, dar fusesera pe cai mari odata ca niciodata. Asa ca Sony, compania care o avea pe Houston sub tutela, au rasuflat aproape usurati cand au aflat ca “I Will Always Love You” nu va mai putea fi prestat niciodata live, si au purces sa stranga roadele de pe urma lacrimilor fanilor in agonie. Stiti voi, lacrimi care se scurg din ochii cu irisul transformat in simboluri de dolari. Cazul nu e singular. Bunaoara, si la Amy Winehouse s-a intamplat aceeasi treaba. Cand a dat coltu` anul trecut, albumul “Back to Black”, a devenit unul dintre cele mai bine vandute creatii de-ale lui Amy. Cu toate ca fusese lansat taman in 2006. Resuscitare a vanzarilor cu ajutor din partea decesului, asta e un aparent paradox. Dar e de asteptat sa se intample asa.
Whitney nu mai scosese capul cu nimic nou de aproape 10 ani. Nu e neaparat de invinovatit pentru asta. Domnisoarele Coca&Inna, plus Bobby Brown nu reprezinta musai motive sa fii productiv. Te iei cu altele. Perspectivele nu promiteau ca femeia avea sa mai dea lovitura in clasamente cu vreun single rasunator. Perspectivele astea transpuse in termeni monetari ( ca doar corporatiile din muzica sunt in hora ca sa sara banu`, in primul rand ) insemnau ca Whitney era o adevarata piatra de moara atarnata de gatul executivilor de la Sony. Piatra de moara s-a transformat insa in balon cu heliu cand ultima doza de drog i-a provocat o demisie in lant a organelor interne.
Nu stiu daca au sarit, chiuind de bucurie cand s-a anuntat disparitia, dar, in mod cert se pregatisera din timp. Au fost pe faza. La numai cateva ore de la moarte, albumele “Greatest Hits” si “The Ultimate Collection” s-au potcovit instant cu inca 4 dolari la pret, ajungand la 12. Se anticipa pe buna dreptate ca o sa navaleasca admiratorii la rafturi sa le goleasca. Preemptiv, exista un plan stabilit a priori in caz de deces prematur. Si planul a fost pus in practica.
S-ar fi tinut de el, da` s-a ultragiat publicul cand s-a turnat de schema si a inceput sa urle scandalizati la Sony. Cum isi permit sa se lacomeasca in situatii din astea tragice, inghiti-i-ar pamantu` de bestii capitaliste veroase si fara suflet? Asa ca oamenii au dat inapoi. Reactia oficiala a fost una balbaita, pana la urma gasindu-se rapid un tap ispasitor pentru magarie. Un simplu angajat a decis sa actioneze de capul lui si sa provoace marirea de pret. Ma lasi? Scuze subtiri ca panza de paianjen fabricate in pripa.
Revenind, single-urile scoase de-a lungul vremii s-au recocotat in Billboard. Tragand linie, miroase a ceva case de vacanta si bonusuri suplimentare pentru bosii de la Sony, anul asta. Si stati ca inca nu s-a resapat o colectie decenta de hit-uri, pentru compilatia “Greatest Hits” sau ceva. Dar se va rezolva si fanii vor da iar buzna s-o aiba si pe-aia in colectie. De ce? Ma depaseste.
Marile corporatii din muzica nu se simt prea bine. S-au stricat vremurile. Modelele invechite de business scartaie serios. Profiturile au intrat la cura. Pana gasesc alte cai de a-si indopa depozitele, moartea unui artist, odata pe val, constituie, oricat de cinic ar suna, o modalitate kusher de a mai lua o gura de aer. De aia, de fiecare data cand o vedeta mai ramolita, de la varsta sau de la stilul haotic de viata, apare totusi pe scena si pare sanatoasa, sunt sigur ca, prin anumite birouri din zgarie-nori, se aud injuraturi printre dinti. ” Al dracu`, bosorogu`/drogatu`/alcoolicu` asta pare in forma, oare nu-i face Domnu` un pustiu de bine sa-l stranga de pe pamant odata? “.
