Aurul negru din lanturi

Presupun ca majoritatea dintre voi ati vazut recenta creatie izvorata din mintea sucita a lui Tarantino, “Django Unchained”. Filmul a scindat parerile ca de obicei, pro sau contra, a starnit valuri. Dupa mine unul, e un film foarte bun, intarit de prestatia actoriceasca ireprosabila din partea lui Cristoph Waltz si Leonardo DiCaprio, in special. Ce s-a pierdut insa in ceata dezbaterilor e un fapt destul de evident, si anume ca sclavia a reprezentat un pilon pentru dezvoltarea economiei moderne a Statelor Unite si a Europei. In numai un secol, bogatia generata de acest fenomen a saltat Europa de Vest la rang de putere economica. Poate suna crud si sadic, dar sclavia a fost o gaselnita de exceptie iar impactul ei economic se simte pana in ziua de azi.

In jur de 10 milioane de africani au fost plimbati ca sa se construiasca orase precum Manchester, Londra sau Bordeaux. Asa Londra a devenit centrul comercial al lumii sau New York si-a accelerat ascensiunea pentru a ajunge pol de putere financiara. Pentru cele aproape 50.000 de transporturi de sclavi pe mare a fost nevoie de o industrie gigantica care sa aiba in vedere constructia de nave, finantarea deplasarilor, asigurarea personalului si suportul tehnic. Toata aceasta retea internationala de capital si de distributie avea interesul de a mentine, coordona si a profita de pe urma celor subjugati de lanturi.

Europenilor le-a placut la nebunie sa impanzeasca alte continente cu colonii. Africanii posedau o expertiza de mare pret pentru ca coloniile sa se pastreze rentabile. Stiau cum sa intretina culturi agricole in conditii de climat tropical si subtropical. Africanii care le aveau cu culturile de orez, de exemplu, au fost capturati si folositi pentru a-si aduce aportul de contributii in ale agriculturii in posesiunile coloniale ale Statelor Unite in zona Caraibelor. Apoi, multe civilizatii din Africa de Vest dispuneau de cunostinte vaste in domeniul fieraritului si a prelucrarii de metale. Sclavii din partea asta au fost insfacati si dusi sa munceasca cu spor in minele de aur si argint aflate in proprietatea spaniolilor si portughezilor de prin America de Sud sau Centrala. Mitul cu munca necalificata nu sta in picioare. Africanii chiar se pricepeau la ce faceau.

Adevarate imperii globale au prosperat de pe urma roadelor muncii fortate. Franta ca imperiu avea ca principala sursa de bogatie productia de zahar (aurul alb) generata de catre africani in Haiti. Marea Britanie si-a tras spuza pe turta cu ce iesea din economia sclavagista din Jamaica, mai mult decat tot ce i-au oferit cele 13 colonii americane la un loc. Astfel, ca urmare, britranicii au fost capabili sa iasa in fata cu acel mic fenomen care a schimbat lumea, denumit revolutia industriala, plus imbunatatiri majore in infrastuctura economica a Europei Occidentale.

Nu degeaba s-au incaierat americanii si au pus-o de un razboi civil. Pana atunci, sudul Statelor Unite era cea mai bazata regiune din America. Sclavia era o afacere nationala, dar centrul de putere pentru Statele Unite ca republica sclavagista a fost Sudul. Bunaoara, Virginia era cea mai bogata colonie iar George Washington, primul presedinte al Statelor Unite, a fost una dintre cele mai avute figuri publice, ca proprietar de sclavi. De fapt, majoritatea presedintilor de la inceputul noului stat format, cat si multi membri ai Curtii Supreme de Justitie, era sudisti.

Astia din Sud au dat lovitura si mai abitir, in schimb, odata cu inventia ginului din bumbac. Si-au extins dominatia economica la nivel international. Cererea britanicilor pentru bumbacul american a explodat, iar asta a transformat toata zona din jurul fluviului Mississippi intr-un fel de Silicon Valley timpuriu. Maharii Americii isi aveau resedinta pe malurile fluviului, pe plantatii. Primul si singurul presedinte al Confederatiei, Jefferson Davis, era din Mississippi, si era, ati ghicit, proprietar milionar de sclavi.

E si logic ca Sudul s-a incapatanat sa refuze apelurile Nordului de a taia legaturile cu Imperiul Britanic. Cele doua parti colaborau foarte fructuos. Sudul vindea produse din munca sclavilor britanicilor, si se bazau, in schimb, ca englezii sa le asigura protectia navelor care transportau capitalul uman. Totusi, in 1775, o curte de justitie britanica le-a pus o piedica majora la cooperare. S-a decis ca sclavii nu mai pot fi retinuti in Regatul Unit impotriva vointei lor. Sudistii s-au temut ca decizia se va aplica si in cazul coloniilor americane asa ca, oportunisti, s-au bagat sa sustina revendicarile celor din Nord pentru autonomie sporita. Un an mai tarziu, America se rupea de fostul sau stapan colonial. Cum ar veni, problema sclaviei a reusit sa schimbe cursul istoriei.

Intrand mai inspre miez, revoltele sclavilor sau actele de sabotaj erau frecvente in cadrul plantatiilor din Sud. Dar ca intreprinderi economice, orice incetare a productiei nu era buna pentru afaceri. Asa ca un sistem controlat de opresiune a fost dezvoltat pentru a mentine angrenajul functional. Sclavii care erau banuiti ca ar fi participat la acte de rebeliune sau ar fi fost inclinati sa nu se supuna la ordine, erau scosi in piete publice si torturati, pentru a fi oferiti ca exemple, in caz ca ceilalti oprimati ar mai fi avut idei si chef de razmerite. Cei mai recalcitranti erau inchisi in institutii speciale unde cruzimea mergea mana in mana cu metodele de a forta cooperarea si “calmarea”. Toata aspectele inumane legate de tratamentul discretionar aplicat sclavilor formau doar un sistem menit sa asigure continuitate bazelor economice. Erau vazuti ca niste simple unelte, privati de drepturi fundamentale.

Dupa ce sclavia a fost abolita oficial in 1865 de catre Lincoln, in doar 10 ani, negrii au pus bazele unor comunitati prospere economic si au inceput sa castige teren in politica, obtinand posturi de guvernator si locuri in Senat, in Sud. Exista chiar cazuri de fosti sclavi care au devenit milionari dupa razboi. Insa un asemenea tupeu din partea lor nu putea sa nu supere vechea ordine. Fostii proprietari de plantatii s-au organizat in Consiliul Cetatenilor Albi si au format o divizie armata, celebrul Ku Klux Klan. Scopul era subrezirea organizatiilor celor de culoare si arendarea terenurilor in conditii inechitabile. S-a reluat vanatoarea pentru a se ajunge la o segregare economica

Inainte de razboiul civil, cei din Sud sabotasera orice initiativa de realizare a unei infrastructuri nationale. Planurile in cauza se concentrau pe transportul de produse, care nu erau realizate de sclavi si comercializarea lor mai rapida, la preturi mai mici. Sudistii erau ingrijorati ca aceste proiecte ar fi crescut puterea unei economii bazate pe munca libera, o miscare care ar fi lovit in sistemul lor sclavagist. Mai mult, albii care nu erau proprietari de sclavi erau priviti cu reticenta iar deciziile de politica publica era luate cu intentia de a-i tine pe loc. Daca prima scoala publica, de exemplu, a fost deschisa in Nord, in Boston, la mijlocul anilor 1600, prima scoala publica din Sud a fost deschisa de-abia 200 ani mai tarziu. Principala problema in vizunea lor era mentinerea sclaviei. Orice altceva trecea pe plan secund.

Investitiile in sclavie au reprezentat de asemenea o mina de aur pentru New York si piata sa financiara. Amar de banet impins sau scos din economia in lanturi a curs prin bancile newyorkeze. Nume de prestigiu ca JP Morgan Chase sau Lehman Brothers, gigantul ala de a sucombat in 2008, la debutul crizei, si-au scos parleala de pe urma africanilor aflati sub cizma stapanilor de mosii. De fapt, Lehman Brothers a luat startul din Alabama, unde sclavia era la putere. Revenind la New York, cei din municipalitate au fost tot timpul constienti de importanta economica a sclaviei, asa ca au impartasit mai mereu, mai fatis sau mai pe din dos, unghiuri de vedere comune cu cei din Sud, asupra situatiei.

Arc peste timp pana in prezent, repercusiunile sclaviei se vad limpede in diferenta de avere dintre albi si negri. E o distanta care inca mai are drum lung de parcurs pana se anuleaza. Dupa unele calcule, pe cele mai mari plantatii, valoarea totala a sclavilor ar depasi cate 12 milioane de dolari pentru fiecare zona in parte. Daca se adauga si valoarea recoltelor, imobilelor, a masinilor agricole sau a pamanturilor la suma de mai sus, ajungem sa realizam ca Sudul agricol valora enorm. Problema e ca, dupa abolirea sclaviei, oamenii care au pus umarul la generarea directa a acestei avutii, n-au primit nimic…

Implicatiile acestui dezechilibru au framantat Statele Unite de atunci si pana azi. In functie de politicile adoptate de la Washington, din 1865 incoace, falia de venituri dintre albi si cei de culoare s-a ingustat sau s-a largit. Diferentele economice, insa, nu au fost eradicate niciodata. In zilele noastre, de vreo 30 de ani, de cand a inceput sa fie inregistrata mai minutios, prapastia de venituri si proprietati dintre cele doua rase din SUA e mai adanca ca niciodata.

Lasa un comentariu.