Despre subiectele „tabu” pe care nu le poti aborda in orice conversatie

subiect tabu

Daca interlocutorul tau nu ia postura celei mai bune prietene, a partenerului de viata sau a parintelui, atunci ar trebui sa stii faptul ca exista o sumedenie de subiecte pe care nu le poti aborda intr-o conversatie formala astfel incat sa nu il pui pe celalalt intr-o situatie incomoda, si anume aceea de a-ti oferi un raspuns in public sau unul care tine exclusiv de viata sa intima.

Bineinteles, prietenii apropiati nu se vor simti niciodata ofensati daca le adresam intrebari ceva mai personale, adeseori chiar ei fiind aceia ce aduc in prim plan subiecte nonconventionale de discutii. Spre exemplu, nu ar trebui sa ramai uimita in momentul in care prietena ta cea mai buna iti face o confesiune intima, precum vizita ei recenta intr-un sex shop, ci ar trebui sa profiti de viziunea ei „open – minded” si sa ii ceri un sfat in legatura cu un cadou romantic asupra caruia nu ai nici cea mai mica inspiratie.

De asemenea, vor exista momente de cumpana in care vei afla diverse lucruri nefaste din punct de vedere medical. Nici atunci nu iti recomandam sa ramai intr-un con de umbra si sa incerci sa gestionezi situatia pe cont propriu, ci poti apela la sfatul sau sprijinul prietenilor apropiati, al rudelor sau al partenerului. Insa, toate aceste subiecte se subordoneaza intimitatii, drept dovada abordarea acestora in conversatiile sporadice cu anumite persoane mai putin apropiate sau cunoscute pot fi considerate usor deplasate. Asadar, care sunt subiectele de discutie pe care ar fi mai bine sa le eviti in momentul in care sustii o conversatie de complezenta?

In primul rand, orice detaliu care tine de viata intima in sensul sau cel mai pur. Chiar daca personalitatea ta este una extrovertita, fereste-te sa ceri sfaturi in dormitor de la persoane pe care nu le consideri suficient de apropiate. Cu siguranta acestea nu iti vor marturisi ce jucarii sexuale sau vibratoare au testat in ultima perioada, ci vor simti un real disconfort in a purta o astfel de de discutie cu o simpla cunostinta. Iar pentru ca nu iti doresti ca dialogul sa devina un monolog pastreaza detaliile picante pentru prietenele tale apropiate.

Banii nu intruchipeaza pentru fiecare persoana in parte un motiv de mandrie, ba chiar majoritatea celor din jur se feresc sa isi dezvaluie puterile financiare in public. Pe de-o parte, inevitabil intreaga discutie va capata un ton comparativ intre situatia ta materiala si cea a interlocutorului, aspect intru totul nepotrivit pentru o discutie colocviala, iar pe de alta parte interlocutorul s-ar putea simti stanjenit daca ajunge in postura de inferioritate.

Nu solicita foarte multe detalii despre locul de munca, mai ales in momentul in care observi ca interlocutorul tau evita sa atinga acest subiect. Poate a fost concediat recent sau poate ca stresul profesional ii ofera multe batai de cap in perioada respectiva. In orice caz, lasati deoparte conversatiile legate de job-uri si evitati sa va laudati cu acest aspect in fata celor din jur.

Nu in ultimul rand, aveti grija la comentariile pe care le efectuati, involuntar, asupra religiei. Ganditi-va intotdeauna ca persoana pe care o aveti in fata ar putea practica religia dupa cele mai stricte canoane. Dreptul la religie este unul incontestabil, fiecare persoana stabilind dupa propria voie importanta pe care o ofera acestui aspect. Asadar, fara remarci usturatoare asupra bisericilor autohtone, asupra figurilor importante din lumea religioasa sau a diverselor minoritati.