Lupe Fiasco – Food & Liquor II: The Great American Rap Album part 1

Acum aproape doi ani Lupe Fiasco dadea drumul la “Lasers”, cea mai mare dezamagire din traseul lui muzical. Internetul si fanii, descumpaniti si furiosi, nu se stie pe cine, pe Atlantic Records, pe Lupe, pe industria asta care asaneaza orice urma de creativitate si demnitate, au facut creatia franjuri si marea majoritate a decretat ca Lupe isi pierde scanteia si pierde orice control. Daca albumul ar fi fost al oricui altcuiva, nu s-ar fi facut atata caz. Dar Lupe nu e oricine, asta e faza. Pe “Food&Liquor” si “The Cool” auzisem niste termeni, concepte si povesti neauzite in alta parte. Parea printre ultimii rapperi care inca mai duceau torta cu “conscious rap” in maini. I mean, Eminem intotdeauna se luptase cu el insusi, nu cu sistemul. Jay-Z fusese intotdeauna chitit sa se ridice deasupra maselor la aer rarefiat. Kanye parea ca renuntase la componenta sociala, odata cu a nu stiu cata excursie la Paris. Cum ar veni in Lupe ramasesera ultimele sperante ca cineva sa fie in continuare vox populi (fara referinte la Dan Diaconescu, va rog, multumesc) si de-aia dezamagirea fusese crunta cand revolutionarul din el paruse ca cazuse in genunchi si fluturase steagul alb in semn de predare.

Omul a ajuns prea departe ca sa zici ca s-a intors, so we don`t call F&L II a comeback. Dar il putem numi o intoarcere la radacini. Nu e a doua venire de la Public Enemy sau ceva, dar daca cautati material de revolutie prin el, printre unele softaciuni inclinate inspre pop, atunci va puteti ridica satui si impacati de la masa, voi, cei care n-ati renuntat inca la vechiul Lupe.

Acuma, una dintre principalele critici aruncate inspre el e ca Lupe e prea “preachy”, are tendinta sa predice in exces inspre multime. Dar aici aveam de-a face cu o treaba fututa. A fi “preachy” a ajuns sa fie considerat un pacat capital in hip-hop? What the fuck? Deci daca refrenul e contagios si are lipici la mase, poti sa livrezi rime sastisite cu dealereli de droguri si trafic de arme automate? Daca indraznesti sa mentionezi ca a omori un om nu e chiar o idee buna, asa cum lasa de inteles o tona de piese, risti sa fii pus la zid. Pe bune?

Asa ca daca Lupe e “preachy”, lasati-l naibii in pace. Mai ales ca pe F&L II are o pofta nebuna de a vorbi din amvon. Deschidem cu excelentul “Strange Fruition” si trecem la “Bitch Bad“. Aici, Lupe intoarce conceptul pe dos, disecandu-l, cu subtilitatea unui ciocan. Piesa e anti-misoginism, e despre epidemia recenta care bantuie prin hip-hop, apelativul de “bad bitch” a ajuns sa fie interpretat in cheie pozitiva. De aia e si nevoie de efectul de ciocan pneumatic, probabil, ca sa realizam ca exista o grava eroare de interpretare cu repercusiuni ulterioare in valuri. Apoi, “ITAL(Roses)” loveste la fel de apasat si, daca nu ma insel, e primul track rap din istorie care sprijina responsabilitatea fiscala. Stiti, artistii din domeniu “uita” in masa sa-si plateasca taxele datorate catre Fisc si o sfarsesc deseori in situatii jenante, mergand pana la cazare la racoare. Uitati-va la Lauren Hill si intrebati-o daca nu-i asa. Momentele in care Lupe e la inaltime, insa, sunt alea in care te obliga sa descifrezi misterele din spatele rimelor. De exemplu, dupa aproape 5 ani, “The Cool” are inca zone nebuloase pentru mine. Asa se intampla si cu “Lamborghini Angels“, inzestrata cu o complexitate lirica care pune capetele tocilarilor rap la contributie si la decodat. Si asta e fix la ce te trebuie sa te astepti cand te intalnesti cu un album Lupe Fiasco. Si daca asta e un motiv de a-i gasi nod in papura ca e prea dens si limbut, e ca si cum ai fi nemultumit de un hamburger ca n-are gust de friptura.

Avem si instante usoare, cu heliu pe F&L II, cum de altfel au existat si pe Food&Liquor din 2006. “How Dare You” e cea mai relaxata si chill compozitie de pe album, mai mult patrunsa de soul decat de pop, are grija sa fie asa Bilal si prestatia de pe refren. “Battle Scars” e o piesa solida de “dragoste ajunsa in buruieni” care ar fi tipat dupa o Skylar Grey pe hook, dar il avem in locul ei pe unu` Guy Sebastian, nu-l stiti voi. As indica o mica scartaiala la “Heart Donor”, o popaciune care te cam face sa te inrosesti pentru niste stangacii din interior, dar Lupe reuseste cumva sa puna stapanire pe versuri si sa transforme piesa intr-o balada de dragoste dedicata fanilor si celor care il urmaresc. Avem asadar un string de melodii bune de preluat de catre radio, cu mentiunea ca Lupe suna ca si cum ar invita el statiile FM sa-i faca o vizita si nu invers.

Ce-ar mai fi de spus? Daca Lupe chiar se retrage din peisaj, dupa cum tot ameninta in ultimul timp, putem afirma macar ca si-a facut iesirea in glorie, pe cai mari, a stins luminile cu pompa si ceremonie. Dar a mai avertizat el si inainte ca agata microfonul in cui, asa ca nu imi fac prea mari griji. Asa se mai intampla pentru artisti de soiul lui, gandurile de a renunta fac parte integranta din ciclul artistic al carierei muzicale. Insa daca chiar e atat de dedicat cauzelor si atat de atasat de categoriile de oameni pe care sustine ca ii reprezinta, nu cred ca se va putea abtine sa stea deoparte pentru prea mult timp. Asa e la baietii cu revolutia si schimbarea in sange. Nu pot iesi din decor decat in doua moduri: victoriosi sau cu picioarele inainte. Nici una dintre aceste statii terminus nu se intrezareste inca pentru Lupe Fiasco. Mai ramai prin zona, maestre!

Punctaj: 4 stele jumate din 5 posibile, and definitely a cop, adica trebe musai cumparat.

Da, aia e coperta, all black everything. Nu scrie nimic in booklet. De ce? Din motivul asta.

Lasa un comentariu.