NAS – Life is good

De n-ar fi existat tentativa si episodul de trista amintire numit “Nastradamus”, Nas ar fi avut o cariera relativ stabila si respectata, chiar daca a lovit in forta la debut in `94, si a creat “Illmatic”, un reper fata de care se judeca un album clasic. Pustiul de 21 de ani a itit capul de nicaieri si a infipt ditamai borna in curent, gen, “yo, this shit is clasic, hands down, it`s not to be fucked with, it`ll keep people talkin` about it even 20 years from now”. Daca asta a fost intentia, Nas si-a atras un har si un blestem in acelasi timp pe el. “It was written” a nascut sperante, “I am” si “Nastradamus” au scufundat asteptarile pana la nivelul 20.000 de leghe sub mari…Nas risca sa dispara de pe radarul cu relevanta…

S-a ridicat in mare masura odata cu “Stillmatic” si “God`s Son”. L-a ajutat si Jay-Z, e drept, cand i-a dat motiv sa declanseze unul dintre cele mai populare beef-uri. “Takeover” si “Ether”, anyone?. Trecand peste discutii, dupa aia, Nas a mentinut un curs caldicel, sa-i zicem asa, nici prea-prea, nici foarte-foarte. Sigur, a ridicat stacheta prea sus cu “Illmatic”, dar fanii lui hardcore au sperat ca intr-o buna zi, va putea sa si-o paseze lui singur si sa isi duca mostenirea mai departe

12 ani mai tarziu, se pare ca momentul ala a venit. Ladies and germs, va prezint “Life is good”. Daca lumea zice ca ai cazut de sus, o poti lua si ca pe un compliment. Automat, asta inseamna ca undeva in trecut, ai fost cocotat bine de tot in top. Putini oameni se pot lauda ca sunt cei mai pizdosi pe domeniul lor cu adevarat. Odata cu pozitia din stratosfera, normal ca cresc si pretentiile si asteptarile fata de ce faci. Nu e greu sa ajungi sus, e mult mai dificil sa te mentii acolo.

Nas aka Nasty Nas aka Nasir Jones aka Escobar aka God`s Son s-a mai impiedicat in cariera lui prodigioasa. Talentul i-a ramas intact, insa concentrarea si atentia i-au mai luat-o pe aratura. Nu e ca si cum ultimele lui doua albume, “Hip-Hop Is Dead” si “Nigger” au fost fiasco-uri si dezamagiri totale. E chestia ca pe unele piese se simtea ca Nasir se bizuia doar pe talent si nu reusea sa-si atinga punctul de maxim potential. A incercat sa-si “calmeze” lirismul, sa devina mai accesibil si mai transparent. O miscare pe care avea s-o regrete, chiar el recunoscand asta.

Insa, pe “Life is Good”, Nas is back with a vengeance. Aici ii auzim varianta in care omul se zavoreste intr-un seif, se izoleaza de orice distragere si scuipa tot afara. Rezultatul e de exceptie. Ca o fi de la divortul de Kelis, ca o fi ca se gandeste la mostenirea pe care o lasa in urma, Nas spune tot ce are de spus.

Rar mi-a fost dat sa aud un sequence de piese care deschid un album atat de bine legate intre ele. Primele 5 melodii de pe “Life Is Good” de la “No Introduction” pana la “Daughters” curg si se impletesc ireprosabil. Se incepe cu un manifest, un anunt oficial ca Nas s-a intors “in cladire”, si nu cu mana goala. E inarmat pana in dinti cu talentele de narator pe care ti le scuipa in urechi de ramai tintuit in scaun ca la cinema, prada unei experiente senzoriale izvorata din povestile pe care Nasir le desfasoara pe masa ca un imens papirus. E una dintre cele mai desavarsite deschideri de album auzite recent.

Drumul nu e lin, mai avem parte si de gropi in carosabilul audio. Din motive care imi scapa, lumea continua sa apeleze la Swiss Beatz cand e timpul sa deschida accesul spre mase mai largi de ascultatori. Am impresia ca tipul compune negativele cu tot cu refrenele lui de doua cuvinte si adlib-urile de cacat incluse. O fi vreo optiune prin Pro Tools care faciliteaza asta, probabil. Nas a apelat la el sa-i faca traditionalul hit de vara, sa-i intre si lui piesa in playlist-urile de radio si club. “Summer On Smah” e digerabila pana la urma chiar daca e veriga slaba de pe album. Daca nu se apuca si Miguel ala de rappin` pe ea… In fine, trecand peste, ne mai intalnim cu un feat cu Mary J. Blige pe “Reach Out”, melodie cu o infuzie de R`n`B din ala de anii `90 sau o colaborare surprinzatoare la prima vedere cu Amy Winehouse pentru “Cherry Wine”. Asta e material light in comparatie cu throwback-ul “Back When” sau cu “World`s An Addiction”, o compozitie pe care scrie soul da capo al fine. Ca tot e comparat mereu cu Jay-Z, his former foe-turned-friend, mai avem de subliniat faptul ca Jay-Z nu a lasat niciodata ascultatorul aproape de esenta fiintei lui umane, nu si-a aratat niciodata slabiciunile alaturi de punctele lui forte. Aici Nas ia bonusul pentru ca iti ingaduie sa vezi dincolo de flash-urile persoanei lui publice, sa cobori in tumultul vietii sale, sa constati ca e un om ca toti ceilalti, cu istoria lui de greseli si esecuri. Din partea unui rapper, decizia de a te deschide in fata celui care asculta necesita o doza mare de coaie si de curaj

Concluzia ar fi ca albumul acesta intra in the hall of fame al creatiilor lui Nas, alaturi de “Illmatic” si “It Was Written”. A fost o calatorie lunga pana cand God`s Son a reusit sa se echilibreze si sa ne reaminteasca de ce e unul dintre the best who ever did it, dead or alive. Lasam la o parte vanzarile de album, impactul cultural, buzz-ul si alte chestii. Avem un moment in care trebuie sa ne scoatem palaria si sa ii ardem un tur de ovatii pentru tot ce a realizat omul asta. Asa ca uitam de “Summer On Smash” si decretam a new classic, doamnelor si domnilor, pe langa “My Beautiful Dark Twisted Fantasy” al lui Kanye West din 2010. 5 stele.

Note to self: I`m losing my grip on writing these reviews, but don`t worry. I might just lose today but I`ll be back tomorrorw.

Single-uri: “Nasty”, “The Don”, “Daughters” si “Bye Baby”.

Lasa un comentariu.