Noul val de gaze

In ultimul timp, Barladul fierbe. S-a adunat poporul cu mic, cu mare sa faca gat fata de faptul ca Chevron, un gigant american ce se ocupa cu treburi de energie, a inceput sa amusine prin zona dupe ceva zacaminte de gaze de sist. Gazele astea sunt noul must-have, in materie de energie. De unde credeam ca Pamantul se va stoarce in curanda de orice tip de resursa neregenerabila, iata ca a mai aparut una proaspata si virgina la orizont.

Sa prezentam faptele de la fata locului. Chevron are in concesiune ceva teren in zona Barladului. Se zvoneste ca i-a cumparat de la o firma in spatele careia s-ar afla Frank Timis, unul din pleiada de afaceristi onesti si bine-intentionati care…glumeam, Frank Timis e un dubios, celebru pentru diverse tunuri date prin business-ul cu energie. Ma rog, Chevron n-a zis nimic de asta. Revenind, anul asta, s-ar pune de prima sonda de explorare, daca zacamantul de gaze se dovedeste viabil ca rentabilitate. Forarea se va face prin mult-hulita metoda denumita fracturare hidraulica. Ei, cu metoda asta au oamenii ceva de impartit, pentru ca e cam agresiva asa cu mediul de felul ei.

Deocamdata, Chevron n-are decat licenta de prospectare. Dreptul de extragere nu si l-au dobandit inca. Nu adulmeca doar in Moldova, mai au zone de interes si in Dobrogrea. Ar sapa si acolo ceva sonde de prospectare. Si nu sunt singurii interesati de exploatari de natura asta, dar sunt cei mai avansati in ce fac fata de concurenta. Care consta in Avere Energy ( vest ), MOL Romania ( tot vest ) si OMV Group cu ExxonMobil ( in Marea Neagra ).

Pentru proiectul de la Barlad s-au scos deja din buzunar vreo 25 de milioane de euro. Prospectarea e doar primul act. Deocamdata, nu se stie daca vor urma si alte episoade. Teoretic, pentru explorare se vor sparge alte zeci si sute de milioane de euro in speranta ca rezervele descoperite vor intoarce ca venituri de miliarde de euro. Planul de actiune e cu bataie lunga, vorbim de un orizont de timp de vreo 15 ani.

Chevron a dat drumul la frenezia cu gazul de sist in Texas, in urma cu cateva zeci de ani. In prezent, acest gaz extras din roca e vedeta pe piata energetica americana. Pentru a se scoate insa in cantitati comerciale multumitoare, a fost nevoie de sute si sute de miliarde de dolari sparti. Rocile de sist sunt infipte la adancime mare ( 4.000 – 5.000 metri ) si nu renunta usor la comoara din ele. Ideea de forare e mai veche, dar abia prin anii `80 s-a venit cu o idee care sa valorifice in masa resursa. Ideea a constat in apelarea la fracturare hidraulica si forare pe orizontala.

A venit declicul iar industria gazelor s-a scuturat din balamale. In America de Nord, pretul pentru consumator e la minimul ultimilor zece ani. Vazand asta, baba Europa incepe sa prinda invidie. Ar vrea si ea din astea. Se zvoneste ca n-ar sta nici ea rau la capitolul rezerve. Daca si le-ar exploata nitel, ar putea sa mai diversifice sursele de energie, dar, mai ales, si-ar mai desprinde niste ventuze de pe robinetul de gaz rusesc, care curge in functie de cum e conditionat politic. Deci, ar fi un eveniment de proportii maricele ca insemnatate.

Cum americanii sunt cei mai priceputi la know-how, tot ei vor fi prima voce si pentru extragerea gazelor de sist in Europa. Doar ca pana la debutul productiei comerciale, mai e de asteptat, cel putin 10 ani. Problema de fond majora ramane insa protectia mediului. Chevron si-a luat-o de exemplu in Bulgaria sau Franta si a fost nevoita sa-si retraga operatiunile. Ecologistii s-au aliat cu militantii impotriva globalizarii, au protestat vehement si nu s-au lasat pana cand autoritatile publice au anuntat oficial ca se interzice forarea hidraulica deoarece aduce daune iremediabile mediului.

Sa vedem ce presupune, practic, forarea asta hidraulica. Aplicarea ei presupune pomparea sub presiune a unei mixturi de nisip, apa si substante chimice, necesare pentru a fisura roca ca sa se elibereze metanul. Totodata, desi nu s-a realizat inca o legatura directa, solida, fracturarea este aratata cu degetul cu ocazia numeroaselor cutremurelor minore sau a poluarii panzei freatice in zonele din preajma exploatarilor. Deci impactul ecologic exista si nu poate fi ignorat. Convingerea opiniei publice ca riscurile de mediu sunt fara temei sau umflate artificial e o carte sensibila pe care companiile-jucator din domeniu o joaca. Oricate asigurari ar exista ca nu se va intampla nimic grav, nu se poate pune pret intotdeauna pe buna credinta a industriei. Se necesita in orice caz transparenta din partea companiilor energetice, studii de impact din ambele tabere, cat mai multe voci avizate in domeniu, si, o dezbatere publica cat mai impartiala, cu argumente pro si contra.

In SUA a fost o perioada in care, in unele zone, se contabilizau si cate o mie de microcutremure pe an, mai ales in areale unde densitatea de sonde infipte era mai viguroasa. Intre timp, lucrurile s-au mai calmat. Barladul, bunaoara e aproape de Vrancea, zona seismica, si asta reprezinta una dintre temerile majore pentru populatia din zona.

Pe de alta parte, perspectiva de business atarna greu. Oportunitatea de a avea un pret mai bun la energie si independenta energetica vor atarna greu in balanta pentru statele in care s-ar gasi rezerve apreciabile de gaz de sist. Cu toate ca, in prima etapa, productia in masa va topi niste fonduri considerabile, Gazpromul ( gigantul energetic rus ) se poate incalta cu un concurent redutabil. Mai ales, in cazul in care si guvernele vor pune umarul la costurile de exploatare si vor cotiza prin subventii, daca se considera investitia de interes national.

Revenind la Barlad, o posibila tentativa de exploatare e destul de tentanta. Macar sa se verifice daca zacamintele ar avea potential comercial. Se estimeaza ca s-ar aduce zeci de milioane de euro din taxe de concesiuni si alte invarteli, mii de locuri noi de munca ( care prin servicii conexe ar genera alte salbe de locuri de munca). Pe nota asta cu locuri de munca generate, s-a facut deja comparatia cu Rosia Montana, sau Barlad egal cu Rosia Montana 2.

Raman destule incertitudini insa. Cifre, costuri, volume, zacaminte valorificabile, beneficii aduse economiei locale. Singurul lucru cert e ca gazele de sist ar revolutiona industria globala. Costul energiei e un factor direct care confera gradul de competitivitate al unei economii, de asta problema energetica e cap de afis ca importanta strategica in incercarea diverselor state de a-si asigura necesarul din surse cat mai diverse. La noi, se spune ca rezervele de gaz vor mai tine pana in 30 de ani. Asadar, anticipatia e in floare. In momentul in care zacamintele vor fi prospectate, planurile elaborate, castigurile estimate, si forarile propriu-zise pe cale sa inceapa, sa te tii atunci, agitatie!

Lasa un comentariu.