Reguli de amenajari pentru interioare

Amenajari

Spre deosebire de celelalte încăperi care compun o casă, dormitorul este acel spaţiu cu adevărat intim şi personal care poartă amprenta unui „acasă” mult râvnit. În funcţie de suprafaţa şi de bugetul avute la dispoziţie, o atenţie deosebită trebuie acordată mobilei din dormitor, care va trebui să corespundă dorinţelor şi necesităţilor noastre cât mai mult cu putinţă. Aceasta este una dintre motivaţiile pentru care specialiştii în amenajari interioare recomandă realizarea unui mobilier pe comandă, conform preferinţelor şi pretenţiilor noastre. Este de preferat să se aleagă materiale simple (precum fag sau mdf), o paletă de culori armonioasă, culori calde şi pale, nu reci şi stridente, precum şi mobilă şi accesorii relativ puţine numeric, dar folositoare. Astfel, se va crea impresia de luminozitate şi spaţiu, confort şi eleganţă.

Iar pentru că suntem în dormitor, trebuie să punem accentul pe elementul central al acestei camere, respectiv patul! Indiferent dacă este un pat simplu sau dublu, el îndeplineşte aceeaşi funcţionalitate! Să ofere corpului posibilitatea de a se relaxa, de a se odihni. Cheia succesului în acest caz o reprezintă salteaua!

Există o paletă diversificată de tipuri de saltele, de la cele cu apă la cele ortopedice, încât devine greu să ne putem decide! Un lucru este cert: o saltea de calitate este cea care menţine dreaptă poziţia corpului, muşchii fiind relaxaţi, susţinuţi de către saltea şi nu încordaţi în timpul somnului; ea trebuie să fie fermă, însă nu dură, confortabilă şi durabilă!