Ce nu te învaţă şcoala?

scoala

Şcoala are rolul ei în formarea noastă ca indivizi. Clar. Ne învaţă (chiar dacă şi foarte multe lucruri inutile), ne disciplinează (sau aşa ar trebui), ne pregăteşte şi ne fece să fim parte dintr-un colectiv care, peste ani, îşi pune amprenta pe viaţa noastră. Însă, la câţiva ani după ce termini şcolile, conştientizezi că există o serie de lucruri pe care nu le înveţi acolo sau despre care îţi dai seama atunci când este târziu.

Liceul nu-i cea mai grozavă perioadă a vieţii.

Asta cu “liceul face parte din cei mai frumoşi ani” am auzit-o mereu de la persoane care au trecut de mult de perioada în care au dat BAC-ul, oameni aflaţi la întâlnirea de 10-20 de ani de la terminarea liceului, niciodată de la liceeni. Pe lângă faptul că era perioada în care nu prea ştiai ce-i aia distracţie cu adevărat, mai erai şi presat de extemporale, teze şi profesori învechiţi într-un sistem bolnav. Cei mai frumoşi ani sunt cei de după liceu, cei cu facultatea, în care începi să câştigi nişte bani, îţi iei un job stabil, cunoşti pe cineva, îţi întemeiezi o familie, apar copii şi vezi cu alţi ochi adevăratele bucurii ale vieţii.

Nu toţi profesorii cunosc materia pe care o predau.

Am avut parte atît în şcoala generală, liceu şi facultate de câteva exemplare de dascăli care pretindeau cât mai mult fără ca ei să cunoască cu adevărat bazele disciplinei de care erau responsabili. Oamenii ăia aberau la fiecare curs fără să lege nişte idei cât de cât logice, dar reprezentau partea de după catedră şi aveau o oarecare putere. E trist că oamenii ăia dădeau verdicte şi puneau note în necunoştinţă de cauză. Şi de cele mai multe ori au greşit.

Nu trebuie să ştii tot, trebuie doar să ştii unde să cauţi.

Aţi avut şi voi profesori care pretindeau să cunoşti pe din afară materia lor. Trebuia să ştii din memorie fiecare rând dictat, iar la teză să nu te foloseşti de alte idei decât cele predate la clasă. Nimic mai greşit. Trebuie să ştii doar unde să cauţi informaţiile de care ai nevoie. Oricum, nu tot ceea ce înveţi în şcoală vei folosi în viaţă. Dacă nu cunoşti ceva legat de Geografie, să zicem, cauţi în Atlas. Pe mine, de exemplu, nu m-a atras niciodată chimia sau biologia, dar dacă am o întrebare legată de domeniile astea ştiu unde să caut răspuns. Nu ai cum să ştii tot, din toate domeniile, dar e foarte important să ştii unde să cauţi. Poţi economisi timp preţios şi te poate scoate din belele.

Lucrurile care te fac grozav în şcoală nu înseamnă nimic mai târziu.

Am făcut atâtea lucruri de care eram mândru la acea vreme, dar care, după absolvire, nu au mai însemnat nimic. Poţi să fii tipul cu dumele cele mai tari, ăla care fumează cele mai grele ţigări, ăla cu cel mai grozav telefon, bufonul clasei, cel mai bun la baschet, cel care are părinţi influenţi sau nepotul directorului, după absolvire, toate astea sunt egale cu zero. Sistemul de valori se schimbă din momentul în care laşi şcolile la o parte şi păşeşti, cu adevărat, în lume.

Să mai am din nou 16 ani şi mintea de acum…