Un album oferit in varianta “deluxe” sau relansat nu reprezinta lucruri noi in peisajul industriei de muzica. Chiar daca tabloul e cenusiu in cifre, sunt destule hoarde de fani gata sa se scobeasca in buzunare de ceva bani in plus ca sa plateasca pentru o coperta mai lucioasa, ceva materiale bonus, gen accesorii, sau piese in plus fata de editia standard. Chestia e ca, mai nou, artistii si casele de discuri tot incearca sa umfle la incasari cu idei din astea de “lansari exclusive”. De multe ori, in esenta, relansarea consta in acelasi album dat cu cateva straturi extra de “vopsea”. Situatia seamana cu francizele alea la filme, mulse la inifinit pana ramane ugerul fara lapte.
Editiile deluxe n-ar fi chiar nasoale in teorie. Sunt destui fani habotnici care cotizeaza pentru orice inseamna nou sau resapat de la idolul lor. Doar ca editiile astea speciale incep sa dea nastere la niste versiuni altoite mai nefericite. Un exemplu ar fi alea croite special pentru magazinul care vinde albumele. Avem studiu de caz proaspat, albumul lui Kendrick Lamar, “g.o.o.d. kid, m.A.A.d city” (onor recenzia la el de pe blog). Daca e sa-l cumperi, poti sa alegi cum vrei sa il asculti. In varianta standard, pui urechea pana la “Compton” si gata tarasenia. Daca, in schimb, vrei sa te bucuri de orice piesa posibila, nah, te bagi sa cumperi/sa stream-uiesti (legal nu, ca Spotify, bunaoara, nu serveste Romania) trei versiuni diferite pentru acelasi album. Una pentru iTunes, una pentru Spotify, una pentru Target. Adaugam si editia deluxe si se fac patru. Diferenta e la track-urile bonus, unde se variaza de la feat-uri cu Mary J. Blige pana la remix-uri cu Black Hippie (gasca de unde vine Kendrick) la “Swimming Pools (Drank)” sau “The Recipe”.
Daca te retragi nitel in spate si reflectezi, poate miscarea ar avea logica. Dar zdrang! bum! surpriza micutilor, e 2012, lumea nu prea se mai intinde sa cumpere muzica. De aia vanzarile de albume s-au dus pe tobogan (in afara de miracole gen “21″ de la rubensiana aia de Adele care tocmai si-a comandat tortul de “diamond”, a vandut peste 10 milioane de unitati, o_0). Economia globala inca gafaie, care pe aparate, care pe tuburi de oxigen, care pe carje. Exista destui oameni in continuare care ar hapai pe nemestecate orice doar ca sa dovedeasca ca sunt fani adevarati, da` plm, restu` o sa dea din umeri a paguba, o sa deschida un homepage cu Google si o sa purceada la piratat voios.
Tot asa avid au inceput s-o arda label-urile cu relansarile. Si nu ma refer la momentul cand se epuizeaza copiile fizice de la albume si se reimprima pe CD-uri sau viniluri ca sa gadile placut la timpane si noile generatii de ascultatori. Aia se cheama altfel, “reissue” sau pe-acolo. Aici vorbim de situatia cand albumul e prelucrat un pic plastic si se mai imbogateste cu niscaiva track-uri in plus si pac, gata, e rebranding, ii punem un titlu bombastic si mai dam drumul o data la barcuta pe apa. A se vedea, nu stiu, “Relapse:Refill” de la Eminem, din 2009.
De exemplu, in noiembrie anul asta, albumul de debut destul de decent primit de public de la Lana Del Rey, “Born To Die”, si-a tras facelift si a iesit “Born To Die – Paradise Edition”. Smecheria a iesit la nici un an dupa ce editia originala vazuse lumina rafturilor. Deci “Paradise Edition”. Practic asta a insemnat 8 piese noi, dintre care un cover la “Blue Velvet”. Aaah, si fata s-a umflat in pene ca vaginul ei are gust de Pepsi. I shit you not. Din punct de vedere comercial a iesit cate ceva, in schimb, bineinteles ca exista o varianta de iTunes pentru reeditare, care are o melodie in plus, dar exista si un “Paradise EP” adica fix alea 8 piese suplimentare pe care il poti ridica de la Target (asta e un outlet care livreaza doar in S.U.A.) si asculta inca doua remixuri in exclusivitate. Numai exclusivitati peste exclusivitati zici ca suntem la DD.
Alta la rand, Nicki Minaj. “Pink Friday: Roman Reloaded – The Re-Up” a plonjat pe piata in noiembrie. “Pink Friday – Roman Reloaded” a iesit in aprilie, si era un fel de reincarcare a munitiei de pe “Pink Friday” din 2010. Urmariti firul, da? Se intinde coarda pana cedeaza. Nicki a procedat cam ca Lana. A mai inghesuit opt track-uri pe playlistu` initial dar a zis ca nu ajunge si poate o bat fanii pe obraz. Asa ca primul CD are tot ce e nou la piese, CD-ul 3 are piesele de pe albumul original. Pe al doilea CD gasim tot felul de filmari din astea “behind-the-scene”, de la concerte, sesiuni prin studiouri si in general ce a mai facut tipa in ultimele luni.
De departe insa, Rihanna, s-a infipt cel mai adanc in domeniul asta. Anul trecut a reeditat si relansat “Loud”, anul asta a reimpachetat ultimul album, “Unapologetic” si l-a redenumit la modul extravagant si maret “Diamonds Executive Platinum Box”. E programat sa iasa pe 11 decembrie si combinatia e incarcata cu chestii de colectie: niste litografii din astea artistice, un tricou, un CD cu remix-uri diverse pentru “Diamonds”, un poster special compus din mozaicuri din poze de la fani, nu stiu ce stick USB imprimat cu Unapologetic si tot asa. Eticheta la pret: 250 de dolari. Cam prea indraznet din partea Rihannei sa puna pariuri de acest fel pe vremuri din astea. Sa zicem ca merita felicitari pentru tupeu dar cat de dedicat sa-i fii ca fan incat sa te cauti de un sfert de mie de dolari pe la ciorap ca sa-i spargi pe setul respectiv? Ai toate piesele alea la cateva click-uri distanta, moca si fara obligatii
Motive? Pai eu zic ca tot ce se vinde de pe urma relansarilor astea conteaza la bilantul pentru ce s-a produs la albumul original in cifre. Pentru ca orice dram de profit trebuie stors de pe urma unei lansari, ca e scump la vedere. Poate parea destul de neinsemnat sa mai misti cateva zeci de mii de unitati pe langa vanzarile initiale, dar conteaza. E o chestie de marja de profit care e importanta. Ajuta sa ruleze niste unitati care nu s-ar fi comercializat altfel, copii care se vand acum, mai ales ca tot se apropie sezonul cu sarbatorile, cu un efort minim din partea tuturor partilor implicate.
Pliscurile sunt deschise hulpav catre orice dolar posibil asa ca strategiile astea de a reaprinde agitatia in jurul albumelor artistilor dupa ce primul val de frenezie a trecut la vanzari se vor inmulti exponential pana se vor gasi metode de a le stopa. Macar fanul are parte de marfa proaspata pentru urechi si are de castigat intr-o anumita masura, oricat de concludent ar fi faptul ca reeditarile se produc doar din motive pecuniare. Nu i se zice industrie si “music business” degeaba.
