Se baga marfa proaspata

La inceputuri, desi reflectoarele s-au concentrat pe mine pentru a livra continut pe blogul asta, un duet mortal compus din mine si Sorin a tinut treaba pe roti. Rotile s-au invartit cand mai cu spor cand mai cu scartaieli. Exista momente cand ramai fara vaselina si alte tipuri de lubrifianti pentru a unge osia in continuare. De vreo jumatate de an, Sorin a decolat din zona, lasandu-ma sa ma ocup singur de alimentari. Dupa cum ati observat, de ceva timp incoace ati facut cunostinta cu alter-ego-ul meu, pe partea lirica, onor Animala` a.k.a. Bufnita Ignifuga. Nu e cealalta personalitate a mea, cum au crezut unii, e cu totul alta persoana. Pentru varietate si diversitate, cooptarea lui in echipa a adus un suflu proaspat si briza va continua sa adie.

Datorita unui proiect despre care nu va pot da detalii inca, inca ii schimbam scutecele ca stadiu, Personal Trip va deveni in curand un blog colectiv. Va veti delecta cu cinci oameni, cinci personalitati, cinci feluri de a scrie, cinci puncte de vedere. Sorin se va intoarce la scris, chiar si pentru minim un articol pe luna, in caz de va era dor de el ( asta, daca nu l-ati uitat deja ;) ). Pe langa noi trei, va vom prezenta inca doua tinere talente, mustind de creativitate. Sunt debutanti in domeniu, n-au blog, dar poate miscarea asta le va crea apetitul necesar pentru a creste si a-si da drumul la scris.

Asadar, vom avea un fel de Personal Trip, varianta 5.0. Avand in vedere ca am ars-o cam slabut cu frecventa postarilor, va trebui sa ma mobilizez si eu un pic, in vederea asigurarii unui trend solid de consistenta si consecventa. Partea buna e acum voi avea intariri. In afara de ce subiecte vor alege sa disece tovarasii mei de “trip”, subsemnatul are deja un bagaj de vreo 10 idei de despicat aici in viitorul apropiat. Deci va voi asigura portia zilnica de infotainment ca sa-i zic asa.

Asadar pregatiti-va! Renasterea se apropie cu pasi repezi. E timpul sa scoatem defibrilatoarele si sa ardem niste socuri electrice la amorteala. Pace!

Lasa un comentariu.