Am nevoie de o pauza. Avem nevoie de o pauza. Adica avem nevoie de un spatiu vital, pentru a putea respira in voie. Se intampla atatea in orice minut din orice ora din orice zi, zboara atatea pareri contradictorii prin aer incat ne e din ce in ce mai dificil sa ne mai dam seama cine suntem cu adevarat si de ce suntem aici.
Zilnic, directiile noastre se schimba permanent. Acum o ora il tocam pe ala de a castigata faza nationala la Eurovision, peste o ora vom sari sa le mai dam peste nas secuilor care se agita din nou cu autonomia si arborarea steagului. De-abia reusim sa rezolvam o discutie sau o problema ca imediat sare altceva din palarie si devine noul centru de atentie. In aceasta era a informatiei care circula la liber, cream si abandonam argumente logice pe masura ce le transformam in tweet-uri.
Stau de multe ori si ma gandesc unde o sa ajungem cu toata agitatia asta. Merita sa-mi consum energia si sa ma implic daca toate evenimentele de azi vor fi complet date uitarii maine? Poate suna a pocaiala, dar nu mai vad rostul in a fi atent la orice altceva in afara de ariile mele fixe de interes si atentie. Prea multe porcarii si banalitati navalesc continuu in fata mea si uneori nu mai sunt capabil practic sa sap mai departe, sa citesc printre randuri, sa mai gasesc ceva pozitiv.
Si asta cred ca e maladia care ne cuprinde incet pe toti. Toti avem construit cate o fortareata interioara, un fort imaginar in care ne refugiem, ne deconectam de la realitate, intram in lumile noastre fiecare si incuiem usa si tragem draperiile. Am devenit asa de absorbiti si prinsi in cursa asta pentru insemnatate si relevanta, inca viata in sine trece pe locul doi, iar vizibilitatea, “celebritatea” de moment ramane esentialul. Am ajuns sa atarnam de like-uri, follow-uri, comment-uri etc. si sa ne masuram valoarea in functie de ele, in timp ce un intreg univers material si tangibil trece in goana pe langa noi. Am ajuns sa fim oameni construiti din numarul de followers-i de pe Twitter sau de pe Instagram. Numarul alora care ne urmaresc decid cat de multa atentie meritam din partea altora, asta doar daca persoana care e urmarita urmareste la randul ei mai multe persoane decat cei care o urmaresc pe ea. Intelegeti? Cu cat e mai mare diferenta dintre cei de la “followed” cu cei de la “following”, cu atat persoana in sine e mai importanta.
Suna ridicol si deprimat dar in stadiul asta ne aflam momentan. Ne-am transformat si am involuat cateva trepte mai jos, ajungand niste simple numere si statistici. View-uri, like-uri, followers-i se aduna in teancuri si definesc si reprezinta artificial viata omului. Evenimentele cu adevarat importante care se intampla prin lume nu genereaza decat niste dialoguri temporare, cateva secunde de amuzament si distractie care zboara repede si ne intoarcem la zbaterile noastre cotidiene, sa mai atragem niste fani/followers-i/privitori in vidurile noastre personale. Existenta in aceasta dimensiune, configurata din coduri binare, s-a infipt in monitoarele si ecranele noastre de telefoane si ea ne spune cine suntem.
Fiecare vrea sa i se recunoasca meritele si valoarea, fiecare simte nevoia de empatie si apreciere. Intrebarea e ce anume iti determina valoarea ta ca om si ce lucruri inseamna ceva cu adevarat pentru tine? Spatiul virtual, in care ne transformam in simple avataruri, nu e raspunsul, asa cum multi au ajuns sa creada.
