In ziua aceea, in care ma rugase mama s-o ajut, era un senin pe cer si asa de frumos si de cald afara, ca-ti venea sa lepezi tot de pe tine, sa-ti dai pe tine cu unsoare de gasca, sa-ti jumulesti tuleiele de pe corp cu ceara de lumanari si sa te parlesti pana se culca cocosii. Vazand eu o vreme ca asta, am sparlit-o la strandul comunal, cu gand rau asupra mamei, cat imi era de mama si de necajita. De la o vreme, mama, crezand ca-s prin fata blocului, undeva, si ma joc cu papusile, iese afara si incepe a striga de da duhul dintr-insa: Botezatule! Botezatule! Botezatule! Botezatule! si Bote, pace! Vazand ea ca nu dau raspuns de nicaieri, lasa toate in pamant si se ia dupa mine la strand, unde stia ca ma duc vlajganii din cartier ca sa-mi puie straie de majoreta; si, cand colo, ma vede tologit, cu pielea goala, sub doi baietani de la scara doi, cat mi ti-i gliganul; apoi, in picioare, tiindu-ma alti doi de urechi si unul de maini, sa nu-i zgarm pe piept, si aci ridicam un dreptul, aci stangul, aci plecam capul in jos si in sus.
Toate astea le privea biata mama, uitata cu mainile subsuoara, cum e omul necajit, de dupa un damb din prund, aproape de mine. Dar eu n-o vedeam pe dansa, caci eram in treaba.
Insa eu, in halul in care ma aflam, fiind cuprins de placere, uitasem ca mai traiesc pe lume! In sfarsit, mama, cat era ea de tare de cap, de la o vreme pierde rabdarea si vine tiptil, in varful degetelor, pe la spatele mele, cand imi trageam sufletul, cum va spun, imi ia toate hainele frumusel de pe mal si ma lasa cu pielea goala in strand, zicandu-mi cu naduh:
– Ii veni tu acasa, curopcarule, daca te-a razbi foamea, s-apoi atunci vom avea alta vorba! Si tot se duce. Ei, ei! Ce-i de facut, Botezatule? Baietii care vazura asta numa-si dadeau ghiont unul altuia si se hlizeau la socoteala mea, de rasuna bazinul.
Si cand se face vremea sa plec spre casa, ma duc fuga, si fuga, fara sa ma uit in urma. Dar nu merg pe drum, de rusine sa nu intalnesc vreun om, ci sar in spatele Oltcit-ului lui Costache si merg tupilus pana la garajul lui Trasnea, si iar prin spatele garajului, si ei la mine, sa ma rupa! Ce-i de facut?
Auzisem eu din oameni ca, daca vrei sa nu te bata cainii, cum ii vezi ca sar pe tine, sa te tupilezi jos la pamant si sa-i lasi sa se joace cu tine cat le place, fara sa te urnesti din loc; caci ei te smotocesc cat te smotocesc si, de la o vreme, te parasesc si se duc. Si adevarat este, caci asa am scapat si eu de cockarasii lui Trasnea, atunci cand am dat peste pacat cu ei si ei cu mine. Noroc din cer pana-n pamant ca nu m-a prins melteanul si heterosexualul de Trasnea, care avea mare ciuda pe mine, de cand ma zapsise in fata blocului lui jucandu-ma de-a mamuca si de-a tatuca cu zdrahonul de ficioru-su. In sfarsit, dupa ce m-au lasat cockerii, cum v-am spus, am sarit dupa niste boscheti. De-acolo, in scara noastra. Atunci mi s-a parut ca ma aflu in sanul lui Dumnezeu. Si-o vad pe mamuca. Si-mi era mai mare mila de dansa, dar si de pantecele golase si de salele mele cele incleiate imi era mila!
Dar vorba ceea: Mila mi-e de tine, dar de mine mi se rupe inima de mila ce-mi este.
Mamuca, iacata-ma-s! zic eu, s-odata sar in fata aragazului, ma infatisez dinaintea mamei, asa chipos cum eram, ii apuc mana cu sila, o sarut in scarba si zic, scancind: Mama, bate-ma, ucide-ma, spanzura-ma, du-ma la fete, imbraca-ma in holtei, fa ce stii cu mine; nu mai da-mi ceva de mancare, ca mor de foame! Ea, atunci, cum e mama cu bunatate, se uita gales la mine si zice oftand:
– Bine-ti sade, coscogeme buhaiul, sa te despoi in halul acesta si sa ma lasi pe mine tocmai la vremea asta fara leac de ajutor! Hai de mananca, dar sa stii ca mi te-ai lehametit de la inima.
Apoi umblu tot cu binisorul pe langa dansa, ma imbrac numai in straie barbatesti si nu ies din cuvantul ei afara nici cu vorba, nici cu fapta, caci vorba dulce mult aduce; la trebi is harnicut cat se poate: maturam prin casa ca o fata mare, si eram mandru, mai ales cand ma priveam in oglinda la cat de bine imi sade gospodina. Imi venea a o sparge si a intra in dansa cu tot cu coada de la maturoi. Si-ntr-o zi o vaz ca ma saruta, iar eu nu apuc sa ma feresc din calea ei, si-mi zice cu blandete:
-Dumnezeu sa te inzileasca, Botezatule, dragul mamei, si sa-ti dea toate darurile sale cele bogate daca te-i purta cum vad ca te porti de-o bucata de vreme incoace! Atunci, eu pe loc am inceput a plange, si bucuria mea n-a fost proasta. Si de mi-ar fi ascuns mama toate manerele si cozile de unelte din casa si m-ar fi izgonit afara ca pe un strain, tot n-as fi ramas asa de uimit in fata ei ca atunci cand m-a luat cu binisorul!
Si sa nu credeti ca mi-am tinut cuvantul din joi pana mai de-apoi. Cand era de facut ceva treaba cu mama, o cam raream de pe-acasa. Iar tatuca, saracu`, era mai mult plecat si degeaba imi statea mie gandul numai la el daca nu ma puteam bucura de dansu`.
In sfarsit, ce mai atata vorba pentru o nimica toata? ia, am fost si eu, in lumea asta, un bot cu ochi, o bucata de huma sufletista din Alexandria, care nici frumoasa pana la zece ani, nici cu minte pana la douazeci, nici la casa ei pana la treizeci si nici “direct” pana la patruzeci nu m-am facut. Dar si neavut asa ca in anul acesta, ca si anul trecut si ca de cand sunt, niciodata n-am fost! *
